skip to main |
skip to sidebar
^}:X{^shtefy^}:X{^
^}:X{^shtefy^}:X{^
Alte link-uri
Sunteti de acord cu afirmatia:"Singura prietenie de pret este cea care s-a nascut fara motiv"?
Despre mine
- ^}:X{^shtefy^}:X{^
- Pot sa spun cǎ sunt sincerǎ şi chiar modestǎ.Sunt mai distratǎ de fel, dar am şi momente de seriozitate.Am grijǎ de imaginea mea astfel incât imi petrec mai mult timp sǎ mǎ aranjez.
Marele spectacol:>
Un spectacol la care am fost mai uniti si am incercat sa iasa bine ! Mie chiar mi-a placut ziua de 5 iunie .... Ne-am distrat, dar au si muncit aproape toti :) ce e drept e drept :)) actorii, echipa cu decorul, sunetul si doamna profesor Conea :X
Radu Paraschivescu - Ghidul nesimtitului
Nesimţirea este viciul de care românii se lovesc mai des decât şi-ar dori. Mai precis, nu trece zi fără să simţim cum proximitatea nesimţitului ne scoate din minţi şi ne aruncă pe culmile disperării. Numele colecţiei din care face parte Ghidul (“Rasul Lumii”) este mai mult decât sugestiv. Cartea are ca scop principal amuzamentul, Radu Paraschivescu neavând pretenţii moralizatoare şi nu vrea să îndrepte. Punctează doar cu ironie făţişă toate “calităţile” acestei “creaturi sigure pe sine, versatile, tupeiste şi sfidătoare” id est nesimţitul.
Autorul i se adresează direct acestuia, tutuindu-l. Îi compune un decalog ironic, care stârneşte ilaritate şi pe care se bazează întreaga expunere. Aşadar, ne întâlnim pe rând cu nesimţitul călător - care (ne) împinge, urlă sau miroase -, nesimţitul blocatar - cu “parangheliile” din mijlocul săptămânii sau care ocupă spaţiul casei scării pentru activităţi diverse - nesimţitul de la teatru sau film, din media sau politică. Nici un sector nu scapă vigilenţei acestui tip de “om”, el posedând graţia desăvârşită de a se introduce peste tot cu nonşalanţă.
Nesimţitul te scandalizează, îţi invadează spaţiul intim fără neruşinare sau remuşcare, face lucruri la care nu te aştepţi în momentele cele mai nepotrivite, lăsându-te perplex prin gestică şi discurs. Deşi nu ne îndoiam, ni se spune că nesimţitul face parte din toate categoriile sociale, de la simpli muncitori la directori generali, şi deopotrivă bărbaţi, femei sau copii.
Unele din scenele prezentate îţi dau senzaţia acută de deja-vu, sunt lucruri pe care le vezi în fiecare zi şi îţi dai seama că te-ai obişnuit cu ele, ceea ce e, în fapt, destul de tragic. Nu poţi scoate o vorbă în preajma nesimţitului, prezenţa lui te enervează şi te înrăieşte, dar eşti redus şi neputincios. Imposibilitatea de a riposta (din nepăsare sau din spirit de conservare), asociată unui fatalism românesc îl fac pe cel care a avut “tupeul” să se afle la un moment dat lângă un nesimţit fie să dispară cât mai repede, sau, după cum spune autorul, să-şi dorească să emigreze sau, şi mai bine, să se sinucidă.
Nesimţitul este un artist desăvârşit. Bădărănia este crezul lui, căruia i se închină cu dedicaţie şi perseverenţă. Tot textul compune astfel un manual al perfectului nesimţit, cu ceea ce se face şi ce nu. Însă la final, după ce ai râs recunoscând “modelele”, te cuprinde iritarea şi, imediat după, tristeţea. Enervat, te întrebi: Cum salvezi o naţie sufocată de flagelul nesimţirii? Pentru că aşa cum se arată în text, ironia fină, înjurătura sau dezertarea nu au nici o finalitate. Răul se stopează oare cu şi mai mult rău? De aici, imediat tristeţea. Din neputinţă.
Autorul i se adresează direct acestuia, tutuindu-l. Îi compune un decalog ironic, care stârneşte ilaritate şi pe care se bazează întreaga expunere. Aşadar, ne întâlnim pe rând cu nesimţitul călător - care (ne) împinge, urlă sau miroase -, nesimţitul blocatar - cu “parangheliile” din mijlocul săptămânii sau care ocupă spaţiul casei scării pentru activităţi diverse - nesimţitul de la teatru sau film, din media sau politică. Nici un sector nu scapă vigilenţei acestui tip de “om”, el posedând graţia desăvârşită de a se introduce peste tot cu nonşalanţă.
Nesimţitul te scandalizează, îţi invadează spaţiul intim fără neruşinare sau remuşcare, face lucruri la care nu te aştepţi în momentele cele mai nepotrivite, lăsându-te perplex prin gestică şi discurs. Deşi nu ne îndoiam, ni se spune că nesimţitul face parte din toate categoriile sociale, de la simpli muncitori la directori generali, şi deopotrivă bărbaţi, femei sau copii.
Unele din scenele prezentate îţi dau senzaţia acută de deja-vu, sunt lucruri pe care le vezi în fiecare zi şi îţi dai seama că te-ai obişnuit cu ele, ceea ce e, în fapt, destul de tragic. Nu poţi scoate o vorbă în preajma nesimţitului, prezenţa lui te enervează şi te înrăieşte, dar eşti redus şi neputincios. Imposibilitatea de a riposta (din nepăsare sau din spirit de conservare), asociată unui fatalism românesc îl fac pe cel care a avut “tupeul” să se afle la un moment dat lângă un nesimţit fie să dispară cât mai repede, sau, după cum spune autorul, să-şi dorească să emigreze sau, şi mai bine, să se sinucidă.
Nesimţitul este un artist desăvârşit. Bădărănia este crezul lui, căruia i se închină cu dedicaţie şi perseverenţă. Tot textul compune astfel un manual al perfectului nesimţit, cu ceea ce se face şi ce nu. Însă la final, după ce ai râs recunoscând “modelele”, te cuprinde iritarea şi, imediat după, tristeţea. Enervat, te întrebi: Cum salvezi o naţie sufocată de flagelul nesimţirii? Pentru că aşa cum se arată în text, ironia fină, înjurătura sau dezertarea nu au nici o finalitate. Răul se stopează oare cu şi mai mult rău? De aici, imediat tristeţea. Din neputinţă.